Principalele reportaje din editia de februarie 2010 a revistei NG Romania.
28 Dupa 20 de ani. Cu noile sale instrumente, Telescopul Spatial Hubble poate sa vada mult mai clar pana in cele mai intunecate unghere ale universului.
Text: Chris Carroll
36 Poligamii O privire in exclusivitate in sanul unei secte mormone, in care religia ii obliga pe barbati sa-si ia foarte multe neveste.
Text: Scott Anderson Foto: Stephanie Sinclair
62 Un cub plin de viata Ghici cate creaturi poti gasi intr-un cub de sol sau de apa de mare?
Text: Edward O. Wilson Foto: David Liittschwager
82 Protejarea Patagoniei Patagonia este amenintata de pericole cum ar fi ghetarii in miscare si fermele de somoni.
Text: Verlyn Klinkenborg Foto: Maria Stenzel
100 Cimpanzeii curiosi In Congo, ei par la fel de intrigati de noi pe cat suntem si noi de ei.
Text: Joshua Foer Foto: Ian Nichols read more…
Sunt 4 ani de cand am facut poza asta, cu cativa dintre prietenii nostri din Mocirla, jud Bacau, in assigmentul pentru reportajul “Tiganii din Romania” (http://mygeographic.wordpress.com/2010/01/05/tiganii/)
In mijloc e Gabi, profesoara de rromani care ne-a gazduit in casa care se vede pe fundal; fotograful Bogdan Croitoru e cel care face reclama la pasta de dinti; eu sunt cel cu mana rupta la fotbal cu copiii. Of, unde sunt vremurile bune de alta data?
De dimineata cand mi-a trimis Bogdan fotografia asta m-a cuprins nostalgia. Mai ales ca zilele acestea citesc cartea lui Willian Blacker, “Along the Enchanted Way”, un englez care a venit in Romania la 2 saptamani dupa revolutie si a ramas. A trait cativa ani buni printre maramuresenii din Brebu si alti cativa ani printre tiganii dintr-un sat sasesc de langa Sighisoara. Mi se pare e unul dintre putinii oameni care i-ai inteles pe tigani… Indraznesc sa va recomand ”Along the Enchanted Way”, in care isi povesteste aventurile din Romania, pentru a intelege ce tara extraordinara suntem pe cale sa piedem si cate frumuseti si bucurii marunte trecem cu vederea din obisnuinta.
Zidita pe la 1495, prin grija voievodului Vlad Calugarul, Scoala din Scheii Brasovului are o istorie plina de premiere. „Aici, diaconul Coresi si alti colaboratori au tiparit primele carti in limba romana (intre 1556-1588), aici s-au scris prima cronica avind un subiect romanesc (1633), primul calendar-almanah din literatura noastra (1731) si primul manual de gramatica a limbii romane (1757)“ – spune profesorul-preot Vasile Oltean.
Scoala care se vede azi a fost recladita in 1760. Un document din secolul al XVIII-lea, descoperit de profesorul Oltean, arata ce insemna sa fii student. In aceste banci care au aproape 200 de ani, invatau cei care puteau plati o taxa constind dintr-o galeata de griu, patru ducati (cu care se puteau cumpara sase boi) si un car de lemne. Invatarea rula pe repede inainte: un negustor se pregatea in trei luni de scoala, un profesor in sase, iar un preot avea nevoie de noua luni. Scoala din Schei a functionat pina in 2002, cind a devenit muzeu.
Text: Catalin Gruia
Cum a ajuns Sibiul capitala culturala europeana in 2007?
Armonia interculturala a etniilor locale, farmecul medieval al burgului sasesc, statura europeana a iluministului Brukenthal, experienta evenimentelor artistice au fost premise necesare, dar nu suficiente pentru a convinge pretentiosul juriu european. Cateva imprejurari, aparent fara legatura, s-au inlantuit in chip fericit: un incendiu a mistuit Teatrul National din Sibiu, un ministru luxemburghez a descoperit ca la Sibiu se vorbeste de veacuri limba sa, o lege europeana restrictiva pentru 10 tari a devenit perfect permisiva printr-o nastrusnica rastalmacire romaneasca. Dar mai ales au fost cei cativa sibieni care au tras cartea fara sa sovaie si au jucat-o cu hotarare si optimism. Nu indraznesc sa ma gandesc ca vom avea urmatorul oras romanesc desemnat capitala culturala europeana… Pentru cei care vor sa invete ceva din lectia Sibiului, sau pur si simplu sa-si aduca aminte, am dezgropat articolul de coperta al numarului din decembrie 2007, “Sibiul meu” (pe care l-a preluat la vremea respectiva, si editia germana a NG). Il postez in limba engleza, cu o dedicatie speciala pentru sibieni. Click aici pentru a-l descarca SibiuInTheLimelightsEnglish
Pentru mine casuta de vis e cocotata pe un deal, departe de lume, langa o padure sau un lac. E o casa de lut, taraneasca, inconjurata de o mica livada de meri si are cateva randuri de vita de vie. Si chiar daca si mie si voua, poate deocamdata ne lipsesc resursele pentru a ne materializa visele, avem intrebarile, fie pur teroretice: cum sa fie, din ce sa fie, cu ce o acoperim, lut sau beton, etc? Pentru toti care au astfel de ”dileme” recomand acest interviul realizat de Domnica Macri despre arhitectura de pamant, precum si o analiza despre revenirea la moda a celui mai vechi material de constructie din lume, publicate in numarul de iulie 2009 al revistei National Geographic. Interviu Minke si 018-019-021 Trai Verde_BT.indd
Mi se pare plin de tilc editorialul din NG ianuarie 2010 al lui Cristian Lascu, pe care va invit sa-l cititi mai jos.
2010, Anul Biodiversitatii
Exista obiceiul declararii anilor militanti. A existat un An al Tolerantei, 2004 a fost Anul International al Orezului, 2005 a fost al Sportului, 2006 al Desertificarii, 2008, cel mai ambitios, a fost Anul Planetei!
2010 va fi Anul International al Biodiversitatii. Astfel de „ani“ ar trebui sa stimuleze initiative concrete, sa declanseze campanii, sa mobilizeze energii si resurse capabile sa schimbe lucrurile in bine. Numai astfel nu risca sa devina simple etichete puse din interese politice sau de marketing, asa cum ne-am obisnuit deja in ultima vreme. E o moda ca orice produs sa fie eco, orice dezvoltare, oricat de devastatoare, este durabila, dupa cum buldozerele, drujbele si betoanele au devenit verzi. Dar anii vin si trec. read more…
Foto: Dragos Lumpan
Etnografie
Traditie influentabila
De ce se bate dealul cu valea la Ruginoasa?
Pe 31 decembrie, doua cete de barbati mascati in piele de animal se bat salbatic cu ciomege cind se crapa de ziua, in satul Ruginoasa din judetul Iasi. De citiva ani buni, n-a mai murit nimeni, spun cei din partea locului. Jandarmi si politisti supravegheaza bataia. Dupa ce ii gonesc pe invinsi batind cu maciucile in pamint, cistigatorii sarbatoresc victoria cinstindu-se la bar. Nimeni din sat nu stie semnificatie acestui eveniment la care oamenii participa pentru ca „asa au pomenit”.
In interpretarea Sabinei Ispas, directoarea Institutului de Etnografie si Folclor, acesta bataie e o strutocamila, un accident etnografic in care s-au contopit mai multe influente din partea traditiilor slavilor si a cetelor de colindatori si calusarilor romani. read more…
Foto: Bogdan Croitoru
Iata-ne: doi bucuresteni pierduti in gara Bacau pe o ploaie torentiala, asteptand, asteptand, asteptand. „Sun-o”, imi spune intr-un tarziu fotograful Bogdan Croitoru. Nici o sansa. Doamna cu care tinusem legatura si care urma sa ne introduca in comunitatea tiganeasca din Mocirla, Buhusi, nu numai ca nu ne asteptase la gara, dar avea si telefonul inchis. read more…
Ianuarie 2010
Sumar
28 Comertul cu animale salbatice din Asia
Cererea pentru animale de companie, medicamente si delicatese dirijeaza traficul ilegal.
Text: Bryan Christy Foto: Mark Leong
58 Insule sublime
Unii spun ca Hebridele Scotiei sunt sumbre. Nu e adevarat.
Text: Lynne Warren Foto: Jim Richardson
82 Un impuls bionic
Cu ajutorul celor mai recente dispozitive artificiale, orbii pot sa vada, surzii pot sa auda, iar o femeie cu un singur brat isi poate impaturi singura camasile.
Text: Josh Fischman Foto: Mark Thiessen
102 Spiritele fluviilor
Cautand prada in adancul padurii, delfinii-de-Amazon profita din plin de impresionanta inundare care are loc in fiecare an.
Text: Mark Jenkins Foto: Kevin Schafer
Foto: Dragos Lumpan
Ursii de Vintileasca
Ecourile unui ritual preistoric
Fotograful Dragos Lumpan a mers in satul Vintileasca, Buzau, sa vada colindatorii-ursi. La cumpana dintre ani, o ceata de mascati se string la bar si pornesc din casa in casa. Sint vreo 30 de flacai care cinta, joaca si “ataca” trecatorii, interpretind ritualul mortii si invierii ursului. Gazdele le rasplatesc scurtele reprezentatii de 10-20 minute cu tuica, vin si bani. In acest sat, personajele scenetei nu sint doar ursari si ursi, ci apar si schilozi, tirfe, pasari, sluti, calareti si pistolari. Cum jumatate din sat lucreaza in Italia, cele mai multe dintre masti sint din latex aduse de acolo. Exista si exceptii – cum este Aurel Vrinceanu –, care isi face singur, cu multa munca si rabdare, uneori pe parcursul unui an intreg, costumatia de care e foarte mindru. Ritualul se incheie cu moartea si invierea ursului: o metafora a regenerarii timpului, a trecerii dintr-un an in celalalt. read more…
